Efecte cardiovasculare
Studiile clinice sugerează că, în comparaţie cu placebo şi unele AINS, clasa de medicamente inhibitori selectivi de COX-2 poate fi asociată cu un risc de evenimente trombotice (în special infarct miocardic acut şi accident vascular cerebral). Deoarece riscurile cardiovasculare ale etoricoxib pot creşte cu doza şi cu durata expunerii, se vor utiliza cea mai scurtă durată posibilă şi cea mai mică doză zilnică eficace. Pentru remiterea simptomelor, doza individuală şi răspunsul terapeutic vor fi reevaluate periodic, în special la pacienţii cu boală artrozică (vezi pct. 4.3 Contraindicaţii, 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale, 4.8 Reacţii adverse şi 5.1 Proprietăţi farmacodinamice).
Pacienţii cu factori de risc semnificativi pentru evenimente cardiovasculare (de exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat) sau boală arterială periferică trebuie trataţi cu etoricoxib numai după o evaluare atentă (vezi pct. 5.1 Proprietăţi farmacodinamice).
Inhibitorii selectivi de COX-2 nu sunt substituenţi ai acidului acetilsalicilic în profilaxia bolilor tromboembolice cardiovasculare datorită lipsei de efect antiagregant plachetar. De aceea, terapia antiagregantă plachetară nu trebuie întreruptă (vezi pct. 4.5 Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni şi pct. 5.1 Proprietăţi farmacodinamice).
Efecte renale
Prostaglandinele renale pot juca un rol compensator în menţinerea funcţiei de perfuzie renală. De aceea, în cazul în care perfuzia renală este alterată, administrarea de etoricoxib poate determina scăderea formării de prostaglandine afectând fluxul sanguin renal, astfel putând altera funcţia renală. Riscul cel mai mare faţă de un asemenea răspuns clinic îl prezintă pacienţii care anterior tratamentului au insuficienţă renală semnificativă, insuficienţă cardiacă decompensată sau ciroză hepatică. La aceşti pacienţi trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale.
Retenţie de lichide, edeme şi hipertensiune arterială
Ca şi în cazul altor medicamente care inhibă sinteza de prostaglandine, la pacienţii trataţi cu etoricoxib au fost observate retenţie de lichide şi edeme. Administrarea etoricoxib se face cu prudenţă la pacienţii cu antecedente de insuficienţă cardiacă, insuficienţă ventriculară stângă sau hipertensiune arterială, precum şi la cei care prezentau edeme anterior începerii tratamentului, indiferent de cauza acestora. Dacă la aceşti pacienţi apar semne evidente de deteriorare a stării lor clinice trebuie luate în considerare măsuri adecvate, inclusiv întreruperea tratamentului cu etoricoxib.
Etoricoxib, în special în doze mari, se poate asocia mai frecvent cu hipertensiune arterială care poate fi severă comparativ cu alte AINS şi inhibitori selectivi de COX-2. De aceea, în timpul tratamentului cu etoricoxib trebuie acordată o atenţie specială monitorizării tensiunii arteriale. Dacă tensiunea arterială creşte semnificativ, trebuie luat în considerare un tratament alternativ.
Efecte hepatice
În studiile clinice, la aproximativ 1% dintre pacienţii trataţi cu etoricoxib 60 mg şi 90 mg zilnic, timp de până la un an, s-au raportat creşteri ale alaninaminotransferazei (ALAT) şi/sau aspartataminotransferazei (ASAT) (de aproximativ trei ori sau mai mult faţă de limita superioară a valorilor normale).
Se recomandă monitorizarea pacienţilor care prezintă simptome şi/sau semne sugestive de disfuncţie hepatică sau la care testele hepatice indică o funcţie alterată. Dacă apar semne de insuficienţă hepatică, sau dacă testele funcţionale hepatice au valori persistent crescute (de trei ori peste limita superioară a valorilor normale), tratamentul cu etoricoxib trebuie întrerupt.