De-a lungul studiilor de farmacologie clinică, la doze de până la 150 mg zilnic Arcoxia a determinat inhibiţie dependentă de doză a COX-2, fără inhibarea COX-1. Etoricoxib nu a inhibat sinteza gastrică a prostaglandinelor şi nu a avut efect asupra funcţiei plachetare.
Ciclooxigenaza este responsabilă de secreţia de prostaglandine. Au fost identificate două izoforme COX-1 şi COX-2; COX-2 este izoforma enzimei dovedită a fi indusă de stimuli proinflamatori şi este considerată ca fiind, în primul rând, responsabilă de sinteza de mediatori prostanoizi ai durerii, inflamaţiei şi febrei. De asemenea, COX-2 este implicată în ovulaţie, implantarea şi închiderea canalului arterial, în reglarea funcţiei renale şi a funcţiilor sistemului nervos central (inducţia febrei, percepţia durerii şi funcţia cognitivă). De asemenea, COX-2 ar putea să joace un rol în vindecarea ulcerului. COX-2 a fost pusă în evidenţă în ţesutul care înconjură ulcerele gastrice la om, dar nu a fost dovedită relevanţa în ceea ce priveşte vindecarea acestora.
Aproximativ 3100 pacienţi au fost trataţi cu etoricoxib ≥ 60 mg zilnic timp de 12 săptămâni sau mai mult. Nu s-a observat nici o diferenţă sesizabilă în ceea ce priveşte frecvenţa evenimentelor severe cardiovasculare de tip trombotic între pacienţii care au primit etoricoxib ≥ 60 mg, placebo, sau AINS, exclusiv naproxen. Totuşi, frecvenţa acestor evenimente a fost mai mare la pacienţii trataţi cu etoricoxib comparativ cu cei trataţi cu naproxen 500 mg de două ori pe zi. Diferenţa de activitate antiplachetară între unii AINS inhibitori de COX‑1 şi inhibitorii selectivi de COX‑2 poate fi semnificativă clinic la pacienţii cu risc de evenimente tromboembolice. Inhibitorii de COX-2 reduc formarea sistemică de prostaciclină (şi, ca urmare posibil, endotelială) fără afectarea tromboxanului plachetar. Nu a fost stabilită relevanţa clinică a acestor observaţii.
Într-un studiu, la aproximativ 7100 pacienţi cu boală artrozică, care a comparat tolerabilitatea gastro-intestinală a etoricoxib 90 mg (de 1,5 ori doza recomandată în boala artrozică) cu cea a diclofenac 150 mg, cu durata medie de tratament de 11 luni, etoricoxib s-a asociat cu o scădere semnificativă a ratei pacienţilor retraşi din studiu datorită evenimentelor clinice gastro-intestinale sau a modificărilor de laborator gastro-intestinale (7,3% comparativ cu 14,2%). Incidenţa evenimentelor clinice gastro-intestinale a fost de 7,1% pentru etoricoxib şi 9,1% pentru diclofenac.
În studiu s-au observat următoarele rezultate suplimentare în ceea ce priveşte siguranţa:
Evenimentele adverse trombotice cardiovasculare severe au fost similare între grupurile de tratament: etoricoxib 1,25 evenimente la 100 pacienţi-ani comparativ cu 1,15 evenimente la 100 pacienţi-ani pentru diclofenac (risc relativ 1,07, 95% IC: 0,65%, 1,74%).