Un studiu randomizat, dublu orb, controlat cu placebo, cu grupuri paralele a urmărit efectele a 15 zile de tratament cu etoricoxib (90 mg), celecoxib (200 mg de două ori pe zi), naproxen (500 mg de două ori pe zi) şi placebo în ceea ce priveşte excreţia urinară de sodiu, tensiunea arterială şi alţi parametri ai funcţiei renale la subiecţi cu vârsta cuprinsă între 60 şi 85 de ani, aflaţi sub o dietă cu 200 mEq sodiu pe zi. Etoricoxib, celecoxib şi naproxen au avut efecte similare privind excreţia urinară de sodiu pe durata celor 2 săptămâni de tratament. Toate substanţele active comparate au arătat o creştere relativă faţă de pacebo în ceea ce priveşte tensiunea arterială sistolică; cu toate acestea, la compararea cu celecoxib şi naproxen, etoricoxib s-a asociat cu o creştere moderată a acesteia în ziua a 14-a.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
După administrare orală etoricoxibul este bine absorbit. Biodisponibilitatea absolută este de aproximativ 100%. După administrarea unei doze de 120 mg o dată pe zi, la starea de echilibru concentraţia plasmatică maximă (media geometrică a Cmax=3,6 µg/ml) a fost realizată după aproximativ 1 oră (Tmax), după administrarea à jeun la adulţi. Media geometrică a ariei de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC0-24ore) a fost de 37,8 µg•ore/ml. Farmacocinetica etoricoxib este liniară pentru tot intervalul dozelor clinice.
Administrarea împreună cu alimente (un prânz bogat în lipide) a unei doze de 120 mg nu a avut efect asupra proporţiei absorbţiei etoricoxib. Viteza absorbţie a fost afectată, ducând la scăderea cu 36% a Cmax şi la creşterea cu 2 ore a Tmax. Aceste date nu sunt considerate semnificative clinic. În studiile clinice, etoricoxib a fost administrat indiferent de momentul alimentaţiei.
Distribuţie
La om, etoricoxib, în concentraţii de la 0,05 la 5 µg/ml, se leagă în proporţie de aproximativ 92% de proteinele plasmatice. La starea de echilibru volumul aparent de distribuţie la om (Vdss) a fost de aproximativ 120 l.
La şobolan şi iepure etoricoxib străbate bariera feto-placentară, iar la şobolan străbate şi bariera hematoencefalică.
Metabolizare
Etoricoxibul se metabolizează în proporţie mare; <1% dintr-o doză se regăseşte în urină sub formă netransformată. Calea metabolică principală pentru formarea 6’- hidroximetil derivatului este catalizată de enzimele CYP. In vivo, la metabolizarea etoricoxibului pare să participe CYP3A4. Studiile in vitro demonstrează că CYP2D6, CYP2C9, CYP1A2 şi CYP2C19 pot, de asemenea, cataliza calea metabolică principală, dar rolul lor cantitativ nu a fost studiat in vivo.
La om au fost identificaţi cinci metaboliţi. Metabolitul principal este acidul 6’‑carboxilic derivat al etoricoxib, format din oxidarea ulterioară a derivatului 6’‑hidroximetilic. Aceşti metaboliţi principali fie nu prezintă activitate cuantificabilă, fie sunt inhibitori slabi ai COX‑2. Nici unul dintre aceşti metaboliţi nu inhibă COX‑1.
Eliminare
Consecutiv administrării intravenoase la subiecţi sănătoşi a unei doze unice de etoricoxib de 25 mg marcată radioactiv, 70% din radioactivitate a fost regăsită în urină şi 20% în materiile fecale, preponderent sub formă de metaboliţi. Mai puţin de 2% a fost regăsită sub formă de medicament nemodificat.
Eliminarea etoricoxib se face aproape exclusiv prin metabolizare, urmată de excreţie renală. Concentraţiile la starea de echilibru ale etoricoxib sunt atinse în şapte zile de administrare o dată pe zi a 120 mg, cu o rată de acumulare de aproximativ 2, corespunzător unui timp de înjumătăţire plasmatică de aproximativ 22 ore. Clearance-ul plasmatic după o doză de 25 mg administrată intravenos este de aproximativ 50 ml/min.
Caracteristici la pacienţi
Vârstnici:
Farmacocinetica la vârstnici (65 ani sau peste) este similară celei de la tineri.
Sex:
Farmacocinetica etoricoxib este similară la femei şi bărbaţi.