Insuficienţă hepatică:
Pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară (scor Child-Pugh 5‑6) la care s-a administrat etoricoxib 60 mg o dată pe zi au prezentat o ASC medie cu aproximativ 16% mai mare în comparaţie cu subiecţii sănătoşi la care s-a administrat acelaşi tratament. Pacienţii cu insuficienţă hepatică medie (scor Child-Pugh 7‑9) la care s-a administrat etoricoxib 60 mg în fiecare a doua zi (la interval de 2 zile) au prezentat o ASC medie similară cu subiecţii sănătoşi la care s-a administrat etoricoxib 60 mg o dată pe zi. Nu sunt disponibile date clinice sau farmacocinetice referitoare la pacienţi cu insuficienţă hepatică severă (scor Child-Pugh ≥ 10) (vezi pct 4.2 Doze şi mod de administrare şi pct 4.3 Contraindicaţii).
Insuficienţă renală:
Farmacocinetica unei doze unice de etoricoxib de 120 mg la pacienţi cu insuficienţă renală medie până la severă şi la pacienţi cu boală renală terminală hemodializaţi nu a fost semnificativ diferită de cea de la subiecţii sănătoşi. Hemodializa are o contribuţie neglijabilă la eliminare (clearance-ul în cazul dializei de aproximativ 50 ml/min) (vezi pct. 4.3 Contraindicaţii şi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale).
Copii:
La copii ( Într-un studiu de farmacocinetică (n=16) la adolescenţi (cu vârste între 12 şi 17 ani) farmacocinetica la cei cu greutate corporală între 40 şi 60 kg la care s-a administrat etoricoxib 60 mg o dată pe zi şi la cei >60 kg la care s-a administrat etoricoxib 90 mg o dată pe zi a fost similară cu cea de la adulţi cărora li s-a administrat etoricoxib 90 mg o dată pe zi. La copii, nu au fost stabilite siguranţa şi eficacitatea etoricoxib (vezi pct. 4.2 Doze şi mod de administrare; Copii).
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile preclinice etoricoxib nu a dovedit potenţial genotoxic. La şoarece, etoricoxib nu a fost carcinogen. La şobolan au apărut adenoame foliculare hepatocelulare şi tiroidiene la doze de peste 2 ori mai mari decât doza zilnică la om [90 mg], pe baza expunerii sistemice la doza zilnică timp de aproximativ doi ani. Adenoamele cu celule foliculare hepatocelulare şi tiroidiene observate la şobolan sunt considerate a fi consecinţa unui mecanism specific şobolanului legat de inducţia enzimelor hepatice CYP. La om, nu s-a demonstrat că etoricoxib ar duce la inducţia enzimei hepatice CYP3A.
La şobolan, toxicitatea gastro-intestinală a etoricoxib a crescut cu doza şi timpul de expunere. În studiul de toxicitate cu durata de 14 săptămâni, etoricoxib a determinat ulcere gastro-intestinale la expuneri mai mari decât cele observate la om la doze terapeutice. În săptămânile 53 şi 106 ale studiului de toxicitate, ulcerele gastro-intestinale au fost, de asemenea, observate la expuneri comparabile cu cele observate la om la doze terapeutice. La câine s-au observat afectări renale şi gastro-intestinale la expuneri mari.
Studiile privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere efectuate la şobolan la care s-a administrat o doză de 15 mg/kg şi zi (aceasta reprezentând aproximativ de 1,5 ori doza zilnică la om [90 mg] pe baza expunerii sistemice) au demonstrat că etoricoxib nu este
teratogen. La iepure nu a fost observată nici o malformaţie fetală externă sau a scheletului legată de tratament. La iepure tratat cu etoricoxib s-au observat malformaţii cardiovasculare cu incidenţă mică şi independente de doză. Nu a fost stabilită legătura dintre acestea şi tratament. La şobolan şi iepure nu au fost observate efecte embrio/fetale la expuneri sistemice egale sau mai mici decât cele ale dozei uzuale zilnice la om [90 mg]. Totuşi, s-a înregistrat o scădere a supravieţuirii embrio/fetale la expuneri mai mari sau egale cu de 1,5 ori expunerea la om (vezi pct. 4.3 Contraindicaţii şi pct. 4.6 Sarcina şi alăptarea).
Etoricoxibul se excretă în laptele femelelor de şobolan în concentraţii de aproximativ două ori mai mari decât cele plasmatice. S-a observat o scădere a greutăţii puilor consecutiv expunerii acestora la lapte de la femele la care s-a administrat etoricoxib în timpul alăptării.