Administrarea concomitentă cu desipramină sau metoprolol produce în ambele cazuri dublarea concentraţiilor plasmatice a celor două substraturi CYP2D6.
Studiile in vitro au demonstrat că escitalopram poate, de asemenea, determina o uşoară inhibiţie a CYP2C19. Se recomandă precauţie în administrarea concomitentă a produselor medicamentoase metabolizate prin CYP2C19.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu sunt disponibile date clinice privind administrarea de escitalopram la gravide.
În studiile de toxicitate privind reproducerea la şobolan efectuate cu escitalopram, au fost observate efecte embrio-fetotoxice, dar fără o incidenţă crescută a malformaţiilor (vezi pct. 5.3 Date preclinice de siguranţă). Riscurile la om nu se cunosc, de aceeaCipralex nu poate fi utilizat în cursul sarcinii, numai dacă este absolut necesar şi numai după o apreciere atentă a raportului risc/beneficiu.
Alăptarea
Este de aşteptat ca escitalopram să fie excretat în laptele uman.
Femeile care alăptează nu trebuie să utilizeze escitalopram sau alăptarea trebuie întreruptă în cursul tratamentului.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
Deşi nu s-a dovedit că escitalopram afectează intelectul sau performanţele psihomotorii, oricare produs medicamentos psihoactiv poate afecta capacitatea de a judeca sau îndemânarea. Pacienţii trebuie atenţionaţi cu privire la riscul potenţial de a influenţa abilitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse sunt mai frecvente în primele 1-2 săptămâni de tratament şi de obicei scad în intensitate şi frecvenţă odată cu continuarea tramentului.
Întreruperea bruscă a adminstrării după tratamentul prelungit cu ISRS poate determina la unii pacienţi sindrom de abstinenţă. Deşi se pot produce reacţii aparţinând sindromului de abstinenţă la încetarea terapiei, datele preclinice şi clinice disponibile nu sugerează că ISRS determină dependenţă.
Nu au fost evaluate în mod sistematic produce reacţiile aparţinând sindromului de abstinenţă la escitalopram. Au fost remarcate produce reacţii aparţinând sindromului de abstinenţă la citalopram racemic manifestate prin: ameţeli, cefalee şi greaţă. Majoritatea acestora sunt uşoare şi autolimitate.
