Prospecte medicamente
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la alclometazonă sau la oricare dintre excipienţii medicamentelor.
Tuberculoză cutanată, leziuni virale (vaccină, varicelă, Herpes simplex), acnee, dermatită
periorală şi acnee rozacee.
Infecţii cutanate de etiologie bacteriană sau fungică.
Precauţii
Dacă după prima aplicare de Afloderm cremă sau Afloderm unguent apare o reacţie de
hipersensibilitate (iritaţie severă însoţită de prurit, senzaţie de arsură, eritem) se va întrerupe
imediat tratamentul.
Nu se recomandă tratament de lungă durată pe suprafeţe cutanate mari cu Afloderm cremă
sau Afloderm unguent, mai ales sub pansament ocluziv, deoarece poate să apară o creştere a
absorbţiei cu reacţii adverse sistemice (sindrom Cushing, supresia axului hipotalamo-hipofizocorticosuprarenalian,
hiperglicemie şi glicozurie). Reacţiile adverse menţionate sunt de obicei
reversibile şi dispar după întreruperea tratamentului. Pacienţii care prezintă risc crescut de
apariţie a reacţiilor adverse sistemice ale alclometazonei (copii, pacienţi cu insuficienţă hepatică
sau care necesită tratament îndelungat) trebuie să efectueze periodic teste pentru verificarea
funcţiei axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenalian (determinarea cortizolului liber în urină
şi testul de stimulare cu ACTH). Dacă simptomele supresiei axului sunt prezente, tratamentul
trebuie întrerupt sau administrarea se va face mai rar.
Crema sau unguentul nu trebuie aplicate la nivelul ochilor sau pe pielea din jurul ochilor
datorită posibilei apariţii a glaucomului sau a cataractei.
1
În cazul infecţiilor secundare bacteriene sau micotice ale pielii, este necesară aplicarea
locală a unui medicament anti-bacterian sau anti-micotic.
Nu se recomandă aplicarea Afloderm cremă sau Afloderm unguent în zona acoperită de
scutec, deoarece scutecul poate acţiona ca un pansament ocluziv şi poate creşte absorbţia
sistemică a substanţei active din cremă sau unguent.
Anumite părţi ale corpului cum ar fi zonele inghinale, axilele şi regiunea perianală unde
există ocluzii naturale, sunt mai predispuse la apariţia vergeturilor după tratamentul cu
alclometazonă. De aceea, utilizarea Afloderm cremă sau Afloderm unguent pe aceste zone trebuie
limitată.
Alcoolul cetostearilic din compoziţia Afloderm cremă poate determina reacţii adverse
cutanate locale (de exemplu dermatită de contact) iar clorocrezolul poate determina reacţii
alergice.
Propilenglicolul şi esterii acestuia din compoziţia Afloderm unguent pot determina iritaţie
cutanată.
Interacţiuni cu alte produse medicamentoase, alte interacţiuni
Nu s-au înregistrat interacţiuni cu alte medicamente.
Atenţionări speciale
Sarcina şi alăptarea
Nu există studii clinice adecvate şi bine controlate privind efectele teratogene ale
corticosteroizilor aplicaţi topic la gravide. Tratamentul local cu Afloderm cremă sau Afloderm
unguent în timpul sarcinii este permis numai dacă beneficiul potenţial depăşeşte riscul asupra
fătului. În astfel de cazuri tratamentul trebuie să fie de scurtă durată şi numai pe o suprafaţă mică
de piele.
