Prospect Advil


Prospecte medicamente

1. CE ESTE ADVIL ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Advil aparţine grupului de medicamente denumite antiinflamatoare nestroidiene (cunoscute ca AINS)
şi este folosit pentru a calma durerea şi a reduce inflamaţia şi febra. Este utilizat pentru ameliorarea
durerii de intensitate redusă şi moderată, durerilor osteoarticulare şi musculare (inclusiv tendinite,
bursite, luxaţii, entorse), durerilor de spate, durerilor de cap, migrenei (tratament şi profilaxie),
durerilor dentare, dismenoreei (menstruaţiei dureroase), febrei şi pentru ameliorarea simptomelor
răcelii şi gripei.

Advil este indicat la adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani.

2. ÎNAINTE SĂ LUAŢI ADVIL

Nu utilizaţi Advil dacă:

– sunteţi alergic (hipersensibil) la ibuprofen sau la oricare dintre celelalte componente ale Advil;
– aveţi hipersensibilitate la acid acetilsalicilic şi la alte medicamente antiinflamatoare
nesteroidiene (AINS);
– suferiţi de astm bronşic, reacţii bronhospastice, rinită, urticarie sau edem angioneurotic;
– suferiţi sau aţi suferit de ulcer gastric sau duodenal în evoluţie, boli inflamatorii gastro-
intestinale, lupus eritematos diseminat, hemoragii gastro-intestinale, hemoragii cerebrovasculare
sau alte hemoragii active, boli ale sângelui;
– sunteţi imediat înainte de sau după o operaţie pe cord;
– aveţi insuficienţă cardiacă severă;
– aveţi insuficienţă coronariană decompensată;
– aveţi insuficienţă hepatică severă sau insuficienţă renală severă;
– sunteţi în ultimele 4 luni de sarcină.
Vă rugăm să contactaţi medicul chiar dacă aţi prezentat aceste manifestări anterior.

Ce parere aveti despre acest prospect ?