Prospect ADALAT capsule

Mod de administrare

Doza obisnuita trebuie introdusa progresiv. Adaptarea dozei este recomandata pentru hipertensivii cu afectiuni grave cerebrovasculare. Pacientii cu functie hepatica afectata necesita monitorizare si, in cazurile grave, este necesara reducerea dozei.

Proprietati

Nifedipina este un antagonist de calciu de tip 1,4 – dihidropiridinic. Antagonistii de calciu reduc influxul transmembranar al ionilor de calciu prin canalele lente de calciu in celula. Nifedipina actioneaza in special asupra musculaturii netede din peretele coronarelor si arterelor periferice. La nivelul cordului, nifedipina dilata coronarele, in special vasele de larga conductanta chiar si la nivelul segmentelor din zonele partial stenozate. Nifedipina reduce tonusul musculaturii netede vasculare la nivelul coronarelor si previne vasospasmul. Rezultatul este cresterea fluxului sanguin poststenotic si un aport crescut de oxigen. In paralel, nifedipina reduce necesarul de oxigen, scazand rezistenta periferica (postsarcina). In tratamentul de lunga durata, nifedipina poate preveni dezvoltarea unor noi leziuni aterosclerotice la nivelul coronarelor. Nifedipina reduce tonusul musculaturii netede la nivelul arteriolelor, scazand rezistenta periferica si, in consecinta, tensiunea arteriala. La inceputul tratamentului poate exista o crestere reflexa, tranzitorie a ritmului cardiac si astfel a volumului cardiac pe minut. Totusi, aceasta crestere nu compenseaza vasodilatatia. Nifedipina creste excretia sodiului si apei atat in tratamentul pe termen scurt cat si pe termen lung. Scaderea tensiunii este pronuntata in special in cazul pacientilor hipertensivi. In sindromul Raynaud, nifedipina poate preveni sau reduce vasospasmul la nivelul degetelor.

Ce parere aveti despre acest prospect ?