12. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI BETAPROL
Nu utilizaţi BETAPROL
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la tartratul de metoprolol sau la oricare dintre celelalte
componente ale tartratului de metoprolol.
– dacă prezentaţi oricare dintre următoarele:
– forme severe de astm bronşic şi bronhopneumopatie cronică obstructivă;
– insuficienţă cardiacă ce nu răspunde la tratament;
– şoc cardiogen;
– bloc atrioventricular de gradul II sau III;
– angor Prinzmetal (neasociat cu alte afecţiuni cardiovasculare şi în cazul administrării
metoprololului în monoterapie);
– boala nodului sinusal;
– bloc sinoatrial;
– bradicardie sinusală (frecvenţa cardiacă sub 45-50 bătăi/min);
– forme severe de sindrom Raynaud şi afecţiuni arteriale periferice;
– feocromocitom netratat;
– hipotensiune arterială;
– antecedente de reacţii anafilactice.
BETAPROL nu se administrează la copii.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi BETAPROL
– dacă suferiţi de: bloc atrio-ventricular, insuficienţă cardiacă ce răspunde la tratament, diabet zaharat,
afecţiuni tiroidiene, insuficienţă hepatică, afecţiuni circulatorii arteriale periferice, feocromocitom,
psoriasis, acidoză metabolică;
– dacă aţi suferit un infarct miocardic acut;
– dacă aţi prezentat în antecedente reacţii alergice; se va lua în considerare că metoprololul diminuează
reacţia la testele alergologice.
Înaintea unei intervenţii chirurgicale, trebuie să spuneţi anestezistului că urmaţi tratament cu
metoprolol.
Sportivi
Metoprololul poate să determine o reacţie pozitivă în cadrul testelor pentru controlul antidoping.
