Betabioptal 2 Prospect

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Betabioptal poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Tratamentul prelungit cu cloramfenicol în aplicare topică poate determina apariţia unor fenomene de
iritaţie locală (înţepături, senzaţie de arsură) şi a unor reacţii de sensibilizare; în cazul apariţiei acestor
reacţii, întrerupeţi tratamentul

Următoarele reacţii adverse oculare au fost observate în urma utilizării medicamentului:

Foarte rare (mai puţin de 1 din 10000 pacienţi, inclusiv cazurile izolate):
Reacţii de hipersensibilitate :senzaţie de arsură, edem angioneurotic (reacţie alergică severă), urticarie,
dermatită veziculară şi maculopapulară (afecţiuni la nivelul pielii).
4
Alte reacţii adverse : creşterea importantă a presiunii intraoculare (în special la cei antecedente în
familie de glaucom); subţierea corneei mergând până la perforaţie, cataractă subcapsulară (opacifierea
cristalinului).

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. CUM SE PĂSTREAZĂ BETABIOPTAL

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

Nu utilizaţi Betabioptal după data de expirare înscrisă pe flacon. Data de expirare se referă la ultima zi
a lunii respective.

Ce parere aveti despre acest prospect ?