Sarcina şi alăptarea
Fareston este recomandat femeilor aflate în postmenopauză. Nu trebuie administrat în timpul sarcinii sau alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Toremifen nu are nici o influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind anumite componente ale Fareston
Fareston conţine lactoză (30 mg într-o comprimat). Dacă medicul v-a spus că aveţi o intoleranţă la anumite zaharuri, consultaţi medicul înainte de a lua acest medicament.
3. CUM SĂ UTILIZAŢI FARESTON
Luaţi Fareston întotdeauna exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Consultaţi medicul dacă nu sunteţi sigură. Doza obişnuită este un comprimat de 60 mg luat pe cale orală, o dată pe zi.
Dacă luaţi o doză mai mare de Fareston
Adresaţi-vă imediat medicul. Printre simptoamele posibile în caz de supradoză se numără ameţelile şi durerile de cap.
Dacă uitaţi să luaţi Fareston
Se recomandă administrarea zilnică. Dacă uitaţi să luaţi o doză luaţi următorul comprimat ca de obicei şi continuaţi tratamentul aşa cum vi s-a recomandat. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat. Dacă aţi sărit mai multe doze, înştiinţaţi-vă medicul şi urmaţi instrucţiunile acestuia.
